Scleroza multiplă (SM) ar putea fi vindecată în următorul deceniu, potrivit cercetătorilor. O serie de descoperiri științifice i-au determinat pe experți să numească anul 2019 „cea mai semnificativă și interesantă perioadă” pe care au văzut-o vreodată în ceea ce privește tratarea acestei tulburări.

Oamenii de știință precizează că o serie de medicamente pentru pacienții diagnosticați cu scleroză multiplă vor fi în fazele avansate ale studiilor clinice până în 2025.

La începutul acestui ani, cercetătorii de la Universitatea din Cambridge au descoperit o modalitate de a regenera mielina deteriorată în cazul persoanelor cu scleroză multiplă. Aceștia au administrat șoarecilor de laborator metformină, un medicament pentru scăderea glicemiei, timp de trei luni.

Mai târziu, ei au examinat mielina de la unii dintre nervii din creierul animalelor, iar rezultatatele descrise drept ,,spectaculoase” au arătat că mielina deteriorată a șoarecilor de laborator s-a refăcut aproape complet după tratamentul de trei săptămâni cu metformină, potrivit dailymail.co.uk.

De asemenea, o altă descoperire importantă a fost cea a unui tratament care ar putea proteja nervii de deteriorare. Aceasta include utilizarea medicamentelor deja aprobate pentru scăderea colesterolului, cunoscute sub numele de statine. În prezent, statinele sunt testate în cadrul celui mai mare studiu din lume pentru sceroză multiplă secundar progresivă.

Proiectul de 6 milioane de lire sterline, care este finanțat de Institutul Național de Sănătate (NHS) și Societatea SM, oferă speranța primului tratament eficient pentru pacienții cu scleroză multiplă progresivă secundară – o etapă avansată a bolii.

Aproximativ jumătate dintre pacienți cu SM dezvoltă scleroză multiplă preogrsivă secundară – forma agravantă a bolii – în termen de 15 până la 20 de ani.

În această fază a bolii nu există nicio ameliorare în declinul pacienților care își pierd progresiv funcția musculară și devin în timp din ce în ce mai incapabili de a avea o viață normală.

Datorită noilor decoperiri oamenii de știință speră ca în următorii zece ani scleroza multiplă să poată fi vindecată.

„Acum, pentru prima dată, comunitatea internațională de cercetare s-a reunit și este aliniată la ceea ce trebuie făcut pentru a stopa această boală și, cu o creștere semnificativă a investițiilor, am putea schimba cu adevărat viața oamenilor.SM este implacabilă, dureroasă și debilitantă, dar datorită cercetărilor care ne îmbunătățesc înțelegerea, acum suntem capabili să dezvoltăm strategii care abordează boala în moduri noi și diferite – inclusiv tratamente regenerative și neuroprotectoare ale mielinei – cu scopul final de a stopa SM “, a declarat profesorul Alan Thompson, neurolog consultant și președinte la International Progressive MS Alliance.

Scleroza multiplă este o boală autoimună care afectează sistemul nervos. Această afecțiune se caracterizează prin faptul că sistemul imunitar atacă în mod eronat teaca de mielină, un strat protector care acoperă fibrele nervoase din creier și din măduva spinării, ceea ce conduce la diverse tulburări neurologice, precum pierderea vederii și a echilibrului, amorțeala membrelor, oboseală, slăbiciune musculară etc.

Scleroza multiplă afectează 2,3 milioane de oameni în întreaga lume, aproximativ 700.000 de europeni, dintre care 96.000 se confruntă cu dizabilități majore cauzate de scleroza multiplă primar progresivă. Potrivit Asociației de Scleroză Multiplă din România, aproximativ 10.000 de persoane suferă de SM în România.

Boala este de două ori mai frecventă la femei decât la bărbați și de obicei, apare în jurul vârstei de 20 – 30 de ani. Cauzele sclerozei multiple sunt necunoscute.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.