O mare parte din măsurile de protecție instituite în sistemul de sănătate prin Ordonanțe militare, care s-au dovedit benefice pentru pacienți, rămân valabile și după 15 mai, când va înceta starea de urgență în România, printre acestea numărându-se recomandarea ca pacientul să se adreseze mai întâi telefonic medicului de familie, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Scopul menținerii acestora este limitarea răspândirii infecției cu virus SARS-COV-2 în rândul populației care accesează servicii medicale.
Reprezentanții CNAS au precizat că în urma consultărilor cu specialiștii din domeniul sănătății vor fi stabilite reglementările necesare privind modul de acordare a serviciilor medicale, care vor face obiectul unui proiect de act normativ ce va fi supus aprobării Executivului.
Potrivit sursei citate, limitarea răspândirii noului coronavirus și accesul în siguranță la servicii medicale vor rămâne prioritare în sistemul de sănătate.
,,Pe perioada stării de urgență, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a transmis recomandarea ca, atunci când apare o problemă de sănătate, pacientul să se adreseze mai întâi telefonic medicului de familie, urmând ca acesta să decidă, după caz, dacă îi acordă o consultație la distanță, îl cheamă la cabinet pentru o consultație clasică sau îl direcționează către un medic specialist. Această recomandare va rămâne valabilă și în perioada următoare, când CNAS va promova toate reglementările referitoare la modalitatea de acordare a serviciilor medicale ce vor intra în vigoare”, se menționează în comunicatul CNAS.
„O parte din restricțiile instituite prin Ordonanțele militare vor fi înlocuite cu noi reglementări, dar este necesar și un grad mai mare de responsabilitate din partea populației. Facem apel către cetățeni să adopte în continuare un comportament prudent, în concordanță cu recomandările specialiștilor, pentru a preveni îmbolnăvirile cu COVID-19”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.