Cenaclul Lumină Lină din Sibiu, singurul cenaclu pastoral-misionar din România, a organizat un spectacol extraordinar, în parteneriat cu Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Dumbrăveni.
Evenimentul a fost găzduit de Centrul cultural Dumbrăveni , în data de 21 iulie 2018, și a fost susținut de Radio Trinitas și TV Trinitas.
Invitat special a fost părintele Doru Gheaja, cel care a lansat în urmă cu trei decenii cunoscuta piesă „Aşa-i românul“, culeasă de la bătrânii din judeţul Sibiu, de pe Valea Hârtibaciului. La fel de cunoscut este părintele Doru Gheaja pentru piesa ,,Tu Ardeal’’ , a cărei linie melodică este luată de părinte de la priceasna „Simone spune-mi tu dacă mă iubeşti“, iar versurile îi aparțin lui Adrian Păunescu.
Un grup numeros de beneficiari ai Centrului de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Dumbrăveni, format din persoane cu diferite tipuri de handicap, tineri și vârsnici, au prezentat, în debutul evenimentului, un program alcătuit din cântece aparţinând folclorului religios românesc și versuri cu tematică centrată pe iertare, mulţumire şi laudă la adresa lui Dumnezeu și a Preacuratei Fecioara Maria.
Membrii Cenaclului Lumină Lină au întregit programul spectacolului cu o serie de piese patriotice.
Prezentatorul evenimentului a fost Marius Hămbășan, un tânăr în scaun rulant, beneficiar al CRRPH Dumbrăveni.
,,Sunt foarte bucuros că am putut să contribui la organizarea și desfășurarea evenimentului. Nu pot face nicio muncă fizică, dar a fost extraordinar că am avut posibilitatea să mențin colaborarea în timpul organizării cu membrii Cenaclului Lumină Lină, să trimit invitațiile și alte câteva activități de secretariat. E minunat sentimentul că sunt util. Vreau să mulțumesc în mod deosebit conducerii centrului că mi-a dat această șansă și doamnelor instructoare Bagnean Mariana și Coros Cristina, care au pus mult suflet în pregătirea colegilor din centru’’, a explicat Marius Hămbășan pentru Jurnal Social.
În timpul programului artistic beneficiarii CRRPH Dumbrăveni au fost susținuți pe scenă de părintele Cătălin Dumitrean, președintele Cenaclului Lumină Lină, și de personalul centrului.
,,Pentru CRRPH Dumbrăveni evenimentul organizat este un moment de sărbătoare prin care dorim să aducem în atenția publicului larg persoanele cu dizabilități și rolul acestora în societate. Am vrut să arătăm întregii comunități plusul de valoare pe care aceste persoane cu o altfel de abilitate îl pot aduce societății. Beneficiarii din CRRPH Dumbrăveni s-au implicat plini de emoție în organizarea evenimentului, în pregătirea momentului artistic prin memorarea și repetarea îndelung a poeziilor și a cântecelor.
CRRPH Dumbrăveni dorește să implementeze în rândul beneficiarilor din centru sentimentul de ACASĂ, de FAMILIE, de apartenență la o comunitate, de egalitate, de non-discriminare, iar prin desfășurarea evenimentului încercăm să conștientizăm societatea asupra nevoilor pe care acești oameni speciali le au. Dorim să atragem în jurul nostru persoane publice de la instituții centrale, județene, locale, pentru a le arăta activitățile pe care beneficiarii centrului le pot organiza, lucruri pe care aceștia le fac cu drag, dar și de a face o uniune între persoanele cu dizabilități și persoane care nu au dizabilități.
În prezent, în cadrul centrului se desfășoară un proiect de reabilitare și modernizare a clădirilor în care sunt cazați beneficiarii, astfel în urma acestui proiect beneficiarii noștri vor avea condiții de cazare, recuperare, reabilitare și petrecerea timpului liber conform standardelor europene’’, a declarat Raluca Munteanu, directoarea CRRPH Dumbrăveni.
Primarul Dumbrăvenilor, domnul Emil Dârloșan, a fost prezent în sală pe tot parcursul spectacolului, iar la final le-a mulțumit și i-a felicitat deopotrivă pe membrii Cenaclului Lumină Lină și pe beneficiarii CRRPH Dumbrăveni pentru prestația artistică.
Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România – CNDR și Claudia Brătan, directoarea executivă a CNDR, au fost prezente la eveniment.
,,Am acceptat invitația colegilor mei cu dizabilități din centrul Dumbrăveni pentru a le fi alături într-un moment unic. Părintele Cătălin Dumitrean, președintele Cenaclului Lumină Lină, a produs foarte multă bucurie tuturor beneficiarilor, atât celor de pe scenă cât și celor din sală. A fost un spectacol de excepție care trebuie multiplicat la nivel național.
Știu de la coordonatorii evenimentului că au invitat și persoane publice pentru a le face cunoscută nevoia sprijinirii, prin donații și sponsorizări, pentru executarea unor lucrări de amenajare a curții interioare, care nu sunt trecute în proiectul desfășurat în prezent și care ar contribui la condițiile de trai ale beneficiarilor. Din păcate, n-au onorat invitația’’, a menționat Daniela Tontsch, președinta CNDR.
Despre Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Dumbrăveni
Adresă: Strada Mihai Eminescu, numărul 54, – Dumbrăveni, telefon: 0269/865337;
Scopul serviciului social „Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Dumbrăveni” este de a asigura persoanelor adulte cu dizabilități aflate în situație de dificultate socială, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, servicii de găzduire, asistenţă medicală, îngrijire, recuperare, reabilitare, consiliere psihologică, terapie ocupaţională, socializare, petrecere a timpului liber, asistenţă paleativă, în vederea aplicării politicilor şi strategiilor de asistenţă specială a persoanelor cu dizabilităţi, pentru creşterea şanselor recuperării şi/sau integrării acestora în familie ori în comunitate şi de a acorda sprijin şi asistenţă pentru prevenirea situaţiilor ce pun în pericol securitatea acestora.
Beneficiarii serviciilor sociale acordate în Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Dumbrăveni sunt persoane adulte cu dizabilităţi care sunt dependente de servicii sociale de bază şi necesită servicii specializate de recuperare, au domiciliul/reşedinţa pe raza administrativ-teritorială a judeţului Sibiu sau îndeplinesc cumulativ alte condiţii determinate de starea socială, medicală şi familială şi îndeplinesc criteriile de admitere specificate în cuprinsul alin (2), la lit. (i) şi (j) – criterii sociale și medicale. Capacitatea centrului este de 100 de locuri.