Executivul a stabilit, în şedinţa de joi, ca biletele de călătorie la care au dreptul gratuit persoanele cu handicap grav și accentuat în acest an să poată fi utilizate şi în luna ianuarie a anului 2021, informează Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
,,Guvernul a modificat și completat modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit pentru persoanele cu handicap și a stabilit modul de decontare a carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea acestora, a familiei, asistentului personal, însoțitorului sau furnizorului de servicii sociale. Totodată, Executivul a decis ca biletele de călătorie gratuită acordate persoanelor cu handicap aferente anului 2020 să poată fi utilizate și în luna ianuarie a anului 2021”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii.
Potrivit sursei citate, prin Hotărârea de Guvern adoptată s-a stabilit utilizarea unui nou model de bilet pentru transport interurban, cu noi caracteristici și noi elemente de siguranță, fiind adaptat ultimelor modificări aduse Legii nr. 448/2006, referitoare la înlocuirea călătoriilor de tip dus-întors cu călătoriile simple. Astfel, persoana beneficiară poate efectua călătoria pe întreaga distanță cu un singur operator de transport interurban, fiind eliminate sintagmele „călătorii dus”, respectiv „călătorii întors”.
De asemenea, sunt aduse clarificări cu privire la cheltuielile realizate pentru transportul interurban, s-a simplificat procedura de decontare a carburantului necesar deplasării cu autoturismul, iar opțiunea beneficiarului pentru una dintre cele două forme de sprijin va putea fi comunicată online, printr-o cerere.
,,Numărul de călătorii pentru care se decontează carburant în cursul unui an nu poate depăși cele 24 călătorii pentru persoana cu handicap grav și 12 călătorii pentru persoana cu handicap accentuat”, se mai precizează în comunicat.
Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 145/2020 şi de Legea nr. 193/2020, prevede că persoanele cu handicap grav beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet de tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele de transport fluvial, pentru 24 de călătorii pe an calendaristic, iar cele cu handicap accentuat pentru 12 călătorii pe an calendaristic, fiind astfel înlocuite călătoriile dus-întors pe an calendaristic cu călătorii pe an calendaristic.
Totodată, a fost introdus dreptul persoanelor cu handicap de a opta, la cerere, pentru acordarea gratuităţii la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar autoturismului, conform legii, şi aflat în proprietatea acestora, corespunzător costurilor biletelor de tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, după caz, fără a depăşi suma de 1.500 lei anual, pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei anual, pentru persoanele cu handicap accentuat.