Traducere: Lavinia Elena Niculina O companie de inginerie genetică raportează că un tratament experimental a alungit telomerii directorului său executiv. Anul trecut, Elizabeth Parrish, Director General Executiv la compania de inginerie genetică BioViva localizată la Seattle, s-a suit într-un avion spre Columbia, unde a primit mai multe injecţii cu două […]
Latest news
Scrisoare deschisă adresată doamnei Lia Olguța Vasilescu, Ministrul Muncii și Justiției Sociale
Consiliul Național al Dizabilității din România își manifestă îngrijorarea față de condiția de sărăcie și excluziune socială în care se află persoanele cu dizabilități din România. Deși în Programul de guvernare sunt prevăzute numeroase creșteri salariale în domeniul bugetar, creșterea prestației sociale, un drept al persoanelor cu dizabilități stabilit în […]
Demersuri în vederea relocării, la București, a Agenției Europene pentru Medicamente
Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, măsurile necesare pentru depunerea candidaturii României în vederea relocării, la București, a Agenției Europene pentru Medicamente, în contextul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană. “Relocarea la București a Agenției Europene pentru Medicamente, organism descentralizat al […]
Primul pacient cu distrofie musculară tratat în studiul terapiei genice Follistatin
CLEVELAND şi COLUMBUS, Ohio, 13 aprilie, 2015: Biotehnologia Milo a anunţat primul pacient cu distrofie musculară Duchenne (DMD), care a fost tratat cu terapia genică follistatin la Nationwide Children’s Hospital (Spitalul Naţional pentru copii). Terapia, furnizată prin injecţie intramusculară, este proiectată pentru a menține sau a restabili funcţia musculară la […]
,,Înainte să te cunosc”, o poveste despre dragoste şi renunţare
,,N-ai decât o singură viaţă. E datoria ta s-o trăieşti cât mai din plin.” Acest citat ne indroduce într-o poveste dulce-amăruie care surprinde prin ingeniozitate şi dramatism. Este vorba despre drama romantică ,,Înainte să te cunosc” („Me before you”), ecranizarea romanului scris de Jojo Moyes. Acest film te cucereşte, te […]
Rusaliile
Autor: Elena Nastase La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, praznuim Rusaliile – Pogorarea Sfantului Duh, sarbatoare cunoscuta si sub denumirea de Cincizecime. Denumirea de Rusalii vine de la romani si inseamna „SARBATOAREA FLORILOR.” Bogdan Scortea, in ziarul Lumina ne spune: […]
Pensia de invaliditate acordată persoanelor cu handicap
În art.55 HG 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice se precizează că, „încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de medicul expert al asigurărilor sociale” iar „evaluarea capacității de muncă, în vederea stabilirii gradului […]
Modificări la Legea 448 din 2006, recunoașterea oficială a limbajului mimico gestual
“Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD) propune, printre alte modificări la Legea 448 din 2006 și recunoașterea oficială a limbajului mimico-gestual. De asemenea, ANPD intenționează înființarea unui Centru de informare a persoanelor cu dizabilităţi și demararea unei campanii ample de promovare a drepturilor acestora. O altă inițiativă a Autorității […]
Prima colecție privată de jucării donată unei organizații neguvernamentale
Elefanți, cuci, cai și EU Prima colecție privată de jucării donată unei organizații neguvernamentale este prezentată în cadrul proiectului – Start! Muzeul Copilului. Prima expoziție Elefanți, cuci, cai și EU va avea loc în București la ARCUB — Hanul Gabroveni, Sala Arcelor, între 8 și 30 iunie. Expozițiile vor continua […]
Scleroza Multiplă nu trebuie să fie o povară
Autor: CNDR 31 mai 2017, ultima miercuri din luna mai, marcăm Ziua Mondială a Sclerozei Multiple. Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune împreună cu Asociația de Scleroză Multiplă București, Asociația Învingătorii Sclerozei Mutiple și Asociația de Scleroză Multiplă din România și-au unit forțele pentru a organiza mai multe evenimente în sprijinul […]