Asociaţia Nevăzătorilor din România, Universitatea din București și Fundația Orange au lansat oficial BLINDHub, proiect cu acoperire națională, în cadrul căruia va fi dezvoltată o aplicație mobilă menită să faciliteze accesul persoanelor cu deficiențe de vedere pe piața muncii şi în mediul universitar. Proiectul se va derula în perioada 2020 […]
Latest news
EDF își exprimă dezamăgirea cu privire la revizuirea drepturilor călătorilor din transportul feroviar
Pe 21 octombrie 2020, a fost aprobată o reformă a drepturilor călătorilor din transportul feroviar, care va consolida drepturile tuturor călătorilor, în special ale celor cu handicap sau cu mobilitate redusă. Potrivit Comisiei Europene, regulamentul revizuit prevede dreptul de a beneficia de asistență la îmbarcarea și debarcarea din trenuri și […]
Ajutoare de urgență în valoare totală de 297.500 lei pentru 88 familii și persoane singure cu probleme sociale grave
Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, printr-o Hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare totală de 297.500 lei pentru sprijinirea a 88 familii și persoane singure care fie se află în situaţii de necesitate în urma unor incendii sau accidente, fie au probleme grave de sănătate sau riscă […]
Robotul însoțitor, o tehnologie revoluționară pentru persoanele nevăzătoare
Nu toți eroii poartă pelerine! Un student a creat un mic dispozitiv robotic pentru a veni în sprijinul persoanelor cu deficiențe de vedere care au nevoie de un însoțitor și nu pot îngriji un animal adevărat, notează Daily Mail. Proiectul Theia – supranumit după zeița Titan a luminii în mitologia […]
Persoanele diagnosticate cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu, vor primi o indemnizație de hrană de 16 lei pe zi
Guvernul a decis ca persoanele diagnosticate cu tuberculoză, care sunt tratate în ambulatoriu, să primească o indemnizație de hrană de 16 lei pe zi pentru adulți și de 15 lei pe zi pentru copii. ,,La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi Hotărârea Guvernului privind aprobarea […]
Modificarea programului de acordare a tichetelor sociale a dus la creșterea numărului de beneficiari
Guvernul a modificat programul de acordare a tichetelor sociale prin OUG 174 din 2020, în vigoare de de la data de 16 octombrie 2020, pentru a crește numărul potențialilor beneficiari. Practic, sunt eligibile să primească tichete pentru masă caldă persoanele care au împlinit vârsta de 75 de ani sau peste […]
,,Îngeri fără aripi” răniți de viață și vindecați de iubire
,,Îngeri fără aripi” este povestea adevărată a doi oameni cu dizabilități, puternici și ambițioși, care luptă pentru o viață normală, doi oameni care-și deschid sufletul cald și bun, ca o pâine coaptă, din care să se înfrunte și alți semeni cu trăiri asemănătoare. Sunt doi îngeri ce poartă un ,,nimb” […]
Târg online de joburi dedicat persoanelor cu dizabilități
Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) și Ability HUB organizează luni, 26 octombrie, 2020, începând cu ora 10h00, Târgul online de joburi dedicat persoanelor cu dizabilități din România. Evenimentul face parte dintr-un proiect pilot al celor doi pateneri și se desfășoară în online având în vedere evoluția situației epidemiologice […]
Scrisoare deschisă de la medicul de familie către pacientul său
Din dorința de a veni în sprijinul pacienților, medicii de familie au elaborat o serie de recomandări, care aduc clarificări utile populației despre atitudinile și comportamentele corecte, în contextul pandemiei de COVID-19, informează Societatea Națională de Medicina Familiei. Mai jos vă prezentăm scrisoarea deschisă de la medicul de familie către […]
Persoanele cu dizabilități locomotorii și neuromotorii pot beneficia de servicii medicale de calitate la un preț redus sau fără costuri
Fundația Misericors și Fundația Inovații Sociale Regina Maria au inițiat proiectul ,,Trup pentru suflet”, care își propune să vină în sprijinul persoanelor cu dizabilități locomotorii și neuromotorii. Acest proiect comun oferă servicii medicale de calitate la un preț redus sau fără costuri, dacă pacientul are un venit lunar mai mic […]