Pentru al cincilea an consecutiv, Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa pune la dispoziţia turiștilor cu nevoi speciale de pe litoral, plaja accesibilizată de la PUPA BEACH, din Mamaia, pentru a oferi egalitate de şanse şi un turism civilizat, deschis tuturor, se arată într-un comunicat de presă transmis de Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa.
„Funcţională din luna august 2017, plaja a atras în staţiunea Mamaia un număr foarte mare de persoane cu nevoi speciale din ţară şi de peste hotare. Şi anul acesta pentru o şedere cât mai plăcută, turiştii plajei Pupa vor beneficia gratuit de scaunele plutitoare, cu ajutorul cărora pot intra în apa mării fără niciun fel de risc. Mai mult, plaja este dotată cu locuri de parcare, toaletă accesibilizată, umbrare şi cabină de schimb. Nu am uitat nici de distracţia celor care vin la plajă, aşa că, Asociaţia IPV CONSTANŢA pune la dispoziţie jocuri de societate gigantice (marca INTELECT PARC). În plus, toţi cei care vin pe plajă vor găsi locul magic «Amintire de la mare» – unde se pot fotografia într-un cadru vesel, în acord cu soarele şi marea”, transmit reprezentanții Asociației.
Potrivit sursei citate, pe toată perioada sezonului, voluntarii Asociaţiei ,,Împreună pentru Viitor Constanţa” sunt prezenţi zilnic, începând cu ora 09.00-18.00, pentru a putea oferi ajutor şi infomaţii turiștilor care au ales să-şi petreacă vacanţa în staţiunea Mamaia, la Pupa beach.
Organizatorii au precizat că prima plajă din România pentru persoanele cu nevoi speciale a fost creată în cadrul proiectului ,,Plajă şi Mare pentru TOŢI”, cu ajutorul unor sponsori inimoşi.
Alte două plaje accesibilizate pentru persoanele cu nevoi speciale vor fi deschise, la începutul lunii iulie, la Năvodari şi Mangalia.
„Sezonul acesta, venim cu o noutate şi cu două surprize. Am reuşit să ne extindem şi să accesibilizăm încă două plaje. Începând cu data de 1 iulie, ora 10:00, vă invităm pe Plaja Ancuţei din Năvodari, iar de pe data de 2 iulie, ora 10.00, pe Plaja Lebedelor din Mangalia, la inaugurarea acestor locaţii, unde se va amplasa câte un scaun plutitor pentru persoane cu dizabilităţi”, se mai arată în comunicat.
Preşedintele Asociaţiei Împreună pentru Viitor Constanţa, Mihaela Căruţaşu, susține că a dorit să extindă acest proiect și în alte stațiuni pentru a aduce bucurie pe chipurile celor care ajung la mare.
,,În fiecare an vedem mai multe persoane fericite care reuşesc să ajungă la plajă şi de aceea am dorit să extindem acest proiect în alte staţiuni care să aducă bucurie pe chipurile celor care vin la mare. Pentru acest lucru mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat să mai achiziţionăm un număr de două scaune flotabile”, a declarat Mihaela Căruţaşu.