Un proiect de lege ce prevede reducerea cu 15 ani a vârstei de pensionare pentru avocații cu handicap grav a fost adoptat miercuri, 15 septembrie, cu votul final, în Parlament. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie semnat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial. Proiectul se […]
Etichetă: adoptat
Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul public, adoptat de Guvern
Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, 9 iunie, proiectul de lege care prevede interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public și permite creșterea opțională a vârstei de pensionare la 70 de ani. Acest proiect urmează să ajungă pe masa Parlamentului. ,,Am aprobat proiectul de lege privind unele măsuri […]
Copiii cu dizabilități vor beneficia de extinderea certificatului de încadrare în grad de handicap grav până la împlinirea vârstei de 18 ani
Camera Deputaţilor a adoptat joi, 3 iunie, în calitate de for decizional, un proiect de lege potrivit căruia copiii cu dizabilități vor beneficia de extinderea certificatului de încadrare în grad de handicap grav până la împlinirea vârstei de 18 ani, pe baza unor criterii bio-psiho-sociale specifice, în cazul în care […]
Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2021 – 2027 şi Planul de acţiuni pentru implementarea acesteia, adoptate de Guvern
Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2021 – 2027 şi Planul de acţiuni pentru implementarea acesteia, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Potrivit sursei citate, Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2021-2027 (SNOFM 2021-2027) propune, pentru următoarea perioadă […]
Actul european privind accesibilitatea, adoptat de Consiliul UE
În data de 9 aprilie 2019, Consiliul UE a adoptat textul final al Actului european privind accesibilitatea, marcând aproape ultimul pas al unei lungi călătorii până la intrarea în vigoare a Actului. Doar publicarea în Jurnalul Oficial al UE lipsește pentru a sigila procedura legislativă și pentru a face public […]