În zilele de 5 și 6 iunie 2018, Forumul european pentru persoanele cu dizabilități a participat la Zilele Europene ale Dezvoltării (EDD) de la Bruxelles. Zilele Europene ale Dezvoltării (EDD) este un forum dedicat cooperării și dezvoltării durabile, care are ca obiectiv construirea unei lumi fără sărăcie, în care toţi oamenii să aibă şansa la o viaţă decentă.
Organizat de Comisia Europeană, evenimentul din acest an a adus în prim-plan egalitatea de gen şi capacitatea femeilor de a contribui la dezvoltarea durabilă a societăţii. În fiecare an, EDD reunește peste 6.000 de participanţi din peste 140 de ţări – lideri politici, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai organizaţiilor nonguvernamentale şi ai mediului academic, antreprenori, tineri, care împărtăşesc soluții inovatoare și bune practici.
Cea de-a 12-a ediție a Zilelor Europene ale Dezvoltării s-a desfăşurat sub titulatura ,,Femeile şi fetele în fruntea dezvoltării durabile: protejează, împuternicește, investeşte”. Evenimentul a fost structurat în jurul a trei mari subteme:
– Asigurarea integrității fizice şi psihologice a femeilor şi a fetelor;
– Promovarea drepturilor sociale şi economice și abilitarea femeilor și a fetelor;
– Consolidarea participării fetelor și a femeilor.
,,Nu poate exista o dezvoltare durabilă dacă jumătate din populația globului este lăsată în urmă. Avem nevoie de participare egală și de conducerea femeilor și a fetelor în toate sferele vieții – atât în Europa, cât și în lume. Asupra acestui lucru ne vom concentra pe parcursul acestui eveniment, Zilele Europene ale Dezvoltare”, a declarat Preşedintele Executivului UE, Jean-Claude Juncker, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
Printre persoanele importante care au luat cuvântul în cadrul celei de-a 12-a ediţii a Zilelor Europene ale Dezvoltării s-au numărat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmström, comisarul pentru cooperare internaţională şi dezvoltare, Neven Mimica, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedinta agenţiei ONU pentru egalitatea de gen şi emanciparea femeilor, Phumzile Mlambo-Ngcuka, Regina Mathilde a Belgiei și Regina Letizia a Spaniei.
În plus, Comisia Europeană a invitat șaisprezece tineri din întreaga lume, cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani, să ia parte la programul Tineri Lideri, desfăşurat în cadrul evenimentului. Programul Tineri Lideri, lansat în 2015, furnizează o platformă de comunicare unor tineri talentați care și-au demonstrat expertiza și capacitatea de a fi lideri. Cei 16 tineri, aleși dintre 283 de candidați din 82 de țări, sunt implicați în proiecte legate de egalitate de gen și de dezvoltare în țările lor.
Zilele Europene ale Dezvoltării au fost lansate în 2006 ca o modalitate de a aduna comunitatea internațională pentru dezvoltare și de a discuta despre modul prin care se poate eradica sărăcia. De atunci, au participat la acest eveniment: 100 de lideri mondiali, 7 laureaţi ai premiului Nobel, 4.500 de organizaţii, 42.000 de participanți din 154 de țări.
Marion Steff (Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabila.), Alexandre Bloxs (Asistentul politicii privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă) și Laurène Petit (Susținător al drepturilor omului) au participat la acest eveniment. Ei au promovat includerea persoanelor cu dizabilități în cadrul cooperării internaționale.
Proiectul Bridging the gap, la care EDF este partener, a participat la EDD cu o sesiune de brainstorming (de reflecție, de schimb de idei) în coordonare cu Programul UE pentru Sistemele de Protecție Socială și Programul de Leadership ,,Femeile cu Dizabilități”. Participanții din Sudan, Tanzania și Ecuador au prezentat diferite experiențe în care femeile cu dizabilități au devenit o forță motrice în ceea ce privește dezvoltarea durabilă în comunitățile și economiile locale.
Deși a pus în aplicare anumite măsuri de accesibilitate, evenimentul nu a fost suficient de accesibil. EDF, alături de alte organizații ale societății civile, pregătesc o scrisoare de plângere, astfel încât accesul pe deplin să poată fi o realitate anul viitor.