Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), condus de Ludovic Orban, s-a întrunit luni, 29 iunie, și a luat noi măsuri, în contextul pandemiei de coronavirus, care vizează organizatorii de evenimente, triajul epidemiologic, dar şi centrele pentru persoane cu dizabilități și pentru vârstnici. Măsurile ar urma să intre în vigoare […]
Lună: iunie 2020
Masă rotundă de Nivel Înalt privind pandemia de COVID-19 și drepturile persoanelor cu dizabilități
Rețeaua acțiunii globale privind dizabilitatea (Rețeaua GLAD) a organizat, joi, 25 iunie, o masă rotundă de nivel înalt privind pandemia de COVID-19 și drepturile persoanelor cu dizabilități. Evenimentul online a reunit o serie impresionantă de jucători-cheie în domeniul cooperării internaționale incluzive, precum reprezentanți ai Forumului european pentru persoane cu dizabilități, […]
Cardul de sănătate redevine obligatoriu de la 1 iulie, cu excepţia consultaţiilor la medicul de familie şi la specialistul din ambulatoriu
Toate serviciile medicale, de îngrijiri la domiciliu, medicamentele şi materialele sanitare, precum şi dispozitivele medicale se acordă şi se validează, din 1 iulie, în baza cardului de sănătate, excepţie făcând serviciile acordate în cabinetele medicilor de familie şi în ambulatoriul clinic de specialitate, care pot fi accesate fără utilizarea cardului […]
231 de organizații neguvernamentale solicită parlamentarilor să susțină prin vot candidatura Danielei Tontsch în Colegiul director al CNCD
Pentru că dorim ca în CNCD să ajungă cei mai buni, reprezentanții a 231 de organizații neguvernamentale ne-am adresat printr-un apel doamnelor și domnilor politicieni care, cel mai probabil luni, vor audia în comisii candidații pentru noua componență a Consiliului Național de Combatere a Discriminării. Acestora le-am transmis solicitarea de […]
Guvernul vrea să aplice programul flexibil de muncă, pentru o perioadă limitată de timp
Guvernul a demarat consultările cu partenerii sociali în vederea aplicării măsurii privind programul flexibil de muncă, pentru o perioadă limitată de timp, în vederea susținerii companiilor și păstrării locurilor de muncă, se menționează într-un comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS). Astfel, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a organizat, […]
A fost prelungită cu 7 ani valabilitatea cardurilor naționale de sănătate
Valabilitatea cardurilor naționale de sănătate emise până la 31 decembrie 2014 se prelungește cu 7 ani, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Conform sursei citate, Guvernul a aprobat o Hotărâre care prevede că, începând cu luna iulie 2020, se generează și se […]
Webinar privind respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități
Miercuri, 24 iunie, între 16:00-17:30, a avut loc un webinar privind respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, în domenii precum forță de muncă, educație, sănătate, cultură, transport și mediu construit, viața independentă sau participarea persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor care le reprezintă la viața publică și la procesul de decizie. Din […]
Mihai Lungu, doctorandul în scaun rulant, candidează la funcția de vicepreședinte al Consiliului de Monitorizare
Mihai Lungu a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga”, din Sibiu, un program de master în Teologie Sistematică la aceeași facultate, iar în prezent urmează cursurile Şcolii Doctorale de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Dependent de scaunul rulant, din cauza unui accident […]
Ministrul Muncii, în vizită de lucru la centrul de tratament Dacia din Covasna
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a vizitat, miercuri, centrul de tratament Dacia din Covasna, în contextul reluării activităţii de tratament balnear pentru pensionari, cu scopul de a vedea care sunt condiţiile în care sunt primiţi pensionarii şi de a se asigura că sunt respectate toate măsurile de siguranţă impuse în această […]
Povestea elevului diagnosticat cu autism, șef de promoție la Școala Gimnazială „Aron Cotruș”.
Până la vârsta de 7 ani nu a rostit niciun cuvânt și a avut în permanență nevoie de sprijin. Astăzi a reușit o performanță demnă de menționat. A terminat clasa a VIII-a ca șef de promoție la Școala Gimnazială „Aron Cotruș”. E povestea plină de inspirație și ambiție a lui […]