Bolnavii de mastocitoză din România, o boală oncologică, hematologică, foarte rară, sunt ignoraţi de autorităţi de 4565 de zile. 4565 de zile au trecut de când s-a solicitat pentru prima dată decontarea cromoglicatului de sodiu, medicament vital care le asigură o viaţă cât mai aproape de normalitate, se arată într-un […]
Autor: Lavinia Elena Niculicea
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicită Ministerului Educației să asigure locuri speciale pentru persoanele cu dizabilități în universități
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a luat o hotărâre (nr. 561 din 21.07.2021), în premieră, în care solicită Ministerului Educației să creeze locuri la universitățile de stat pentru studenții cu cerințe speciale, potrivit edupedu.ro. Hotărârea vine în urma unei reclamații de discriminare făcută de o familie față de o […]
Un tânăr cu deficiențe de vedere din sectorul 5 a reușit să obțină o locuință, printr-o acțiune de voluntariat
Un tânăr cu deficiențe de vedere a venit în audiență la primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, pentru a cere sprijin în problema locuinței sale. Cosmin a suferit un accident, iar din 2015 a început să-și piardă vederea. Cristian Popescu Piedone a hotărât să se implice personal în acest caz, așa […]
Clădiri emblematice din Bucureşti şi din ţară au fost iluminate în roşu, în semn de incluziune pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale
În București, Arcul de Triumf – monument istoric, clădirea emblematică Globalworth Tower şi sediul Special Olympics România au fost iluminate în roșu, vineri, 23 iulie, în intervalul orar 21.00 – 24.00, în semn de susținere a incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități intelectuale. Pe tot parcursul zilei de vineri, un […]
EVA Facial Mouse, aplicația prin care persoanele cu dificultăți neuromotorii pot folosi dispozitivele mobile
Telefoanele mobile și tabletele au devenit esențiale pentru orice persoană, fiind utilizate pentru a lucra, pentru a citi un ziar sau pentru a naviga pe internet. Totuși, pentru unele persoane, folosirea acestor dispozitive reprezintă o reală provocare. De pildă, persoanele cu dizabilități care nu reușesc să-și folosească mâinile sunt condamnate […]
Vocalio, aplicația câștigătoare a competiței Acessibility Hackaton, îmbunătățește procesul de comunicare pentru persoanele cu deficiență de vorbire și auz
Orice persoană are dreptul să se bucure de șanse egale și de o viață cât mai independentă, indiferent de dizabilitatea pe care o are, iar implicarea face diferența. Pornind de la această idee, Kaufland România a lansat Acessibility Hackaton, primul hackathon social creat pentru a ajuta la o mai bună integrare a […]
CJUE: Un angajat care dobândește un handicap nu poate fi concediat doar pentru că nu-și mai poate îndeplini la fel de bine atribuțiile
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), într-o hotărâre luată joi, 15 iulie 2021, a stabilit că un angajator nu poate să concedieze un salariat care a dobândit un handicap doar pentru că starea fizică nu mai corespunde unor standarde impuse printr-o lege, fără a verifica capacitatea acestuia de a-și […]
Aur și argint pentru România la Cupa Mondială de Paraclimbing din Franța
Lotul Național de Paraclimbing al României a participat la Cupa Mondială de Paraclimbing care s-a desfășurat săptămâna trecută la Briançon, Franța. În cadrul acestei competiții, Cosmin Candoi și Răzvan Nedu, sportivi cu deficiențe de vedere, au urcat pe podium. Cosmin Candoi a câștigat medalia de aur, în timp ce căpitanul […]
285.000 de persoane vârstnice sau fără adăpost, beneficiari ai programului ,,Mese calde”
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene informează că 285.000 de persoane vârstnice sau fără adăpost sunt beneficiari ai programului ,,Mese calde”, la sediul ministerului având loc vineri o întâlnire între Direcţia Implementare POAD şi emitenţii de carduri din programul ,,Mese calde”. ,,Acest program constituie o premieră în abordarea politicilor sociale pentru […]
Categoriile sociale care vor beneficia de scutire de la impozitul pentru maşini
Ordonanţa de urgenţă nr. 59/2021 pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial nr.630 din 28 iunie 2021. Potrivit noilor prevederi legale care au intrat în vigoare, persoanele care dețin autovehicule acționate electric, persoanele cu handicap grav sau accentuat, precum și cele […]