În data de 9 aprilie 2019, Consiliul UE a adoptat textul final al Actului european privind accesibilitatea, marcând aproape ultimul pas al unei lungi călătorii până la intrarea în vigoare a Actului. Doar publicarea în Jurnalul Oficial al UE lipsește pentru a sigila procedura legislativă și pentru a face public […]
Autor: Lavinia Elena Niculicea
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, sprijină mișcarea persoanelor cu dizabilități
Reprezentanții Forumului European pentru persoanele cu dizabilități (EDF) au avut o întrevedere cu Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene. Delegația EDF a fost condusă de Yannis Vardakastanis, președintele Forumului european pentru persoanele cu handicap, și a prezentat 4 solicitări cheie ale mișcării persoanelor cu dizabilități: • O legislație europeană care să […]
Un nou medicament pentru tratarea sclerozei multiple, aprobat în Statele Unite
În data de 27 martie 2019, Administrația Americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) a aprobat medicamentul Mayzent (siponimod) pentru adulții cu forme recurente de sleroză multiplă (SM), cu sindrom izolat clinic, boală recidivantă și progresivă secundară activă. Scleroza multiplă este o boală inflamatorie și autoimună care afectează sistemul nervos central […]
A fost lansat Forumul Român de Diabet, prima platformă pentru educația, prevenția și abordarea multidisciplinară a diabetului
Diabetul este o boală străveche, care a cunoscut o creștere alarmantă în timpurile moderne. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, erau în evidență, la nivel global, aproximativ 422 de milioane de diabetici. Se estimează că, la nivel european, există aproximativ 22 milioane de persoane nediagnosticate, iar la fiecare 6 secunde, cineva […]
Cardul european de parcare pentru persoanele cu dizabilități: Este nevoie de mai multă coooperare
În data de 26 martie, Intergrupul pentru problematica persoanelor cu dizabilități din cadrul Parlamentului European a avut o întâlnire pe tema Cardului european de parcare pentru persoanele cu handicap, care a reunit factori de decizie, persoane cu dizabilități și autorități responsabile cu implementarea acestuia. Cardul de parcare pentru persoanele cu […]
Dreptul de a conduce autovehicule, una dintre problemele de actualitate cu care se confruntă persoanele cu deficiențe de auz
Una dintre problemele de actualitate cu care se confruntă persoanele cu deficiențe de auz din România o constituie dreptul de a conduce autovehicule. Deși conduc autovehicule de mulți ani (prima persoană surdă care a obținut permisul de conducere în România a fost în 1969), în prezent, persoanele surde de la […]
Bariere în calea accesului la justiție al persoanelor cu dizabilități
Persoanele cu dizabilități se află într-o situație deosebit de vulnerabilă, care implică încălcarea multora dintre drepturile lor fundamentale, inclusiv accesul la justiție, recunoscut în articolul 13 al Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu handicap (2006). Această situație este agravată de o situație economică adesea nefavorabilă și de lipsa de accesibilitate […]
Reuniunea Consiliului EDF de la București
În data de 22-23 martie 2019, a avut loc la București, în România, reuniunea Consiliului EDF. Ședința de consiliu a fost precedată de atelierul ,,Drepturile dumneavoastră în UE”, la care au participat peste 85 de susținători români din domeniul dizabilității. Reuniunea a fost, de asemenea, precedată de o conferință privind […]
S-a dovedit că proteina GDF 11 – fântâna moleculară a tinereții – repară creierul și țesutul muscular
Oamenii au visat mereu la o ,,fântână a tinereții”, din care ,,să bea” și să poată ,,păcăli” îmbătrânirea și moartea. La acest vis străvechi lucrează oamenii de știință din întreaga lume, fiind la un pas de a descoperi ,,elixirul tinereții”. În viitor, viața veșnică nu va avea prea mult de-a […]
Un ,,super medicament” pentru copiii diagnosticați cu leucemie ar putea fi dezvoltat în următorii ani
Saloane albe. Gresia, faianța și draperiile sunt albe. În contrast, jucării colorate și copii cu ochi scăldați de roua suferinței, cu măști medicale și baticuțe pe cap. Mulți dintre ei stau aici cu lunile. Spitalul le-a devenit casă. Ce îi unește pe acești micuți? Un diagnostic crunt, care atârnă ca […]