Astăzi, delegația Organizației Mondiale a Sănătății a prezentat domnului secretar de stat dr. Cristian Grasu concluziile și recomandările preliminare ale Organizației privind consolidarea capacității de comunicare a riscurilor în situații de urgență, o componentă esențială prevăzută în Regulamentul Sanitar Internațional (RSI 2005).
În cadrul întâlnirii de astăzi de la Ministerul Sănătății, reprezentanții OMS au adresat în mod special nevoile și oportunitățile identificate la nivelul sistemului sanitar, exprimând întreaga disponibilitate de a sprijini România în eforturile sale de consolidare a structurilor și proceselor de comunicare în situații de criză. Reprezentanții interni și internaționali ai Organizației au subliniat de mai multe ori rolul central pe care autoritatea centrală de sănătate îl deține în managementul comunicării în situații de risc și au încurajat ministerul de resort să își asume cu mai multă forță și autoritate acest rol.
La rândul său, domnul secretar de stat dr. Cristian Grasu a mulțumit delegației OMS pentru sprijinul constant pe care l-au arătat țării noastre și a transmis întreaga apreciere și susținere din partea domniei sale, precum și din partea Ministrului Sănătății, prof. dr. Florian Bodog. De asemenea, reprezentantul Ministerului Sănătății a ținut să mulțumească comitetului român de experți, implicați în derularea cu succes a misiunii OMS.
Oficialul român a mai precizat că întreaga conducere a Ministerului Sănătății acordă o atenție specială proceselor de consolidare a capacității de comunicare instituțională în situații de criză. Domnul dr. Cristian Grasu a apreciat faptul că această nevoie se simte la nivelul tuturor sectoarelor din sistemul medical, amintind, printre altele, spitalele de urgență, serviciile de ambulanță, direcțiile de sănătate publică, precum și Institutul Național de Sănătate Publică.
Ca urmare a întâlnirii de astăzi, cele două părți au agreat atât observațiile care vor fi menținute din raportul preliminar de evaluare realizat de OMS, domeniile prioritare de acțiune, precum și calendarul de lucru privind dezvoltarea și implementarea planului de comunicare a riscurilor în situații de criză.
Astfel, observațiile și recomandările cuprinse în evaluarea OMS vor fi integrate în noua lege a sănătății, proiect legislativ care se află în faza finală de lucru la Ministerul Sănătății. Consultările cu experții interni și internaționali vor începe chiar de săptămâna viitoare, ținând cont de dorința autorității române de a finaliza proiectul de lege în cel mai scurt timp și de a reuși să bugeteze adecvat nevoile de personalului medical în zona comunicării strategice, mai ales în situații critice care implică riscuri și pericole multiple.
Informare suplimentară privind misiunea OMS în România
Reamintim că în perioada 30 octombrie — 3 noiembrie a.c., reprezentanții Biroului Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății și ai Biroului pentru România au derulat mai multe sesiuni de lucru la București alături de experții români care activează în instituții cu atribuții legale în gestionarea situațiilor de urgență.
Scopul acestor consultări a fost de a evalua capacitatea instituțională a statului român de comunicare a riscurilor în situații de criză și de a dezvolta Planul Național de Comunicare a Riscurilor în situații de pericole multiple (multi-hazard). La dezbateri, au participat atât specialiștii din cadrul Ministerului Sănătății și din cadrul instituțiilor medicale centrale și locale, dar și experții de la nivelul Ministerului de Interne, Ministerului Agriculturii, Ministerului Mediului, Ministerului Apelor și Pădurilor, dar și reprezentanți ai celor mai importante organizații umanitare non-guvernamentale.