Elena Lavinia Besnea, în vârstă de 39 de ani, este o tânără din Pitești care ne demonstrează că prin efort, ambiție și perseverență orice provocare poate fi cucerită. Ea a absolvit Facultatea de Management, Marketing în Afaceri Economice la Universitatea Brancoveanu din Pitești. De curând, a absolvit masterul în Managementul […]
Latest news
Analiză preliminară realizată în cadrul Observatorului de Integritate UPA
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) a publicat în Registrul Unităților Protejate Autorizate cifrele de afaceri generate de către unitățile protejate în 2021, informează Fundația Alături de Voi (ADV) România. În momentul de față sunt autorizate 299 de unități protejate, care au creat 1906 locuri de muncă, […]
Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar de 700 de lei, în luna iulie, pensionarilor ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2000 lei
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, 2 iunie 2022, acordarea unui ajutor financiar, în valoare de 700 de lei, pentru pensionarii din sistemul public, sistemul pensiilor militare de stat și pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu […]
Pantofii în trend sau sănătatea picioarelor? Importanța pantofilor ortopedici
Autor: Emanuela Bragadireanu O cauză majoră a problemelor picioarelor este reprezentată de tipul de încălțăminte purtat. Alegerea unor pantofi strâmți, mult prea rigizi sau cu toc, în timp duc la dezvoltarea unor afecțiuni. Femeile sunt principalele victime atunci când este vorba despre alegerea potrivită a încălțămintei. Știai că 9 din […]
Masă rotundă cu tema ,,Egalitate de șanse pe bune”
Autor: Emanuela Bragadireanu Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități a organizat o dezbatere cu tema ,,Egalitate de șanse pe bune”, în contextul Zilei Naționale a Egalității de Șanse. Dezbaterea a avut loc în cadrul Senatului României, în dată de 17 mai 2022. Ce înseamnă egalitatea de […]
ASCEND – proiect inițiat și susținut tehnic de către Forumul European al Dizabilității și finanțat de Citi Foundation
Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR), în parteneriat cu Asociația RENINCO România – membru fondator al CNDR – desfășoară în perioada iunie – decembrie 2022 proiectul ASCEND. ASCEND – ÎNTĂRIREA CAPACITĂȚII ASOCIAȚIILOR PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI DIN EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST – este un proiect inițiat și susținut tehnic […]
Platformă națională pentru centralizarea datelor privind persoanele cu dizabilități din România
Dosarele persoanelor cu dizabilități vor fi centralizate într-un sistem informatic de management al cazurilor ce va permite accesarea online a documentelor și afișarea locurilor disponibile în centrele rezidențiale și nerezidențiale, a transmis, joi, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), într-un comunicat de presă. ,,Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu […]
Radu Alexa: Nu vă lăsați conduși de prejudecăți și nu vă impiedicați de bariere pe care nu credeți că le puteți înlătura
Radu Alexa, în vârstă de 41 de ani, de profesie jurist, este genul de om care te inspiră și te motivează, pentru care nu există conceptul ,,Nu pot”. El a fost criminalist la Inspectoratul Județean Suceava până în 2014, când în urma unui accident casnic a rămas imobilizat într-un scaun […]
CNAS anunță că formularele tipizate utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate vor putea fi ridicate de la ,,Imprimeria Națională”
Începând de marți, 24 mai 2022, casele de asigurări de sănătate vor putea ridica direct de la ,,Imprimeria Națională” formularele tipizate utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, anunță CNAS, într-un comunicat de presă. ,,Dorim să informăm furnizorii de servicii medicale că urmare a finalizării procedurilor legale de negociere […]
APAN World MS Day, primul eveniment din campania dedicată conștientizării Sclerozei Multiple
Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN) din România organizează World MS Day 2022, campanie dedicată conștientizării Sclerozei Multiple, care va include o serie de evenimente desfășurate în format online și hibrid, anunță APAN România. Aceste evenimente vor aduce împreună atât pacienții cu această afecțiune și aparținătorii lor, cât și profesioniștii […]