Există oameni care sfidează destinul, oricât de dur ar fi acesta. Nathalie McGloin este un astfel de om. Când avea 16 ani, ea fost implicată într-un accident de mașină, în urma căruia a suferit leziuni serioase ale măduvei spinării. Însă această întâmplare nefericită nu a împiedicat-o să-și urmeze pasiunea pentru viteză și adrenalină.

Nathalie este o persoană puternică și curajoasă care a sfidat toate convențiile pentru a conduce mașini de curse. De fapt, ea este prima femeie care a obținut o licență de pilot de curse în Regatul Unit, cu toate că este paralizată de la brâu în jos. Când oamenii i-au spus că ea nu va putea niciodată să concureze și că nu ar trebui să-și cumpere un Porsche 911, ea a dorit să le dovedească că se înșeală. În prezent, ea gonește pe pistele circuitelor la volanul celui mai puternic Porsche, un Porsche Cayman S, care a fost modificat într-un mod fascinant pentru a se adapta condiției ei fizice.

Nathalie iubește provocările, le acceptă cu o energie exuberantă și nu ezită să iasă din rutină. Ea și-a făcut un obicei din a-și testa limitele, ceea ce a ajutat-o nu doar să șofeze cele mai tari mașini, dar și să urmeze studii superioare la Universitatea din Nottingham. În timpul facultății, Nathalie a început să joace rugby în scaun rulant, obținând un loc în echipa națională. Într-o zi, o colegă de echipă a invitat-o pe un circuit de raliuri, iar ea a fost captivată. De atunci, și-a dorit să conducă o mașină de curse și să facă performanță.

,, Pentru mine, nu este nimic mai încurajator decât faptul de a conduce o mașină de curse în jurul unui circuit”, a spus ea.
Nathalie a subliniat că dacă ar putea oferi această experiență altor persoane, ei ar putea ieși din zona lor de confort și ar putea face lucruri pe care nu le-au considerat posibile. Odată ce persoana ajunge în acea mașină, nu se mai simte în dezavantaj față de nimeni altcineva.

Pentru moment, ambițiile ei sunt modeste: să încheie sezonul, să-și actualizeze licența și să continue să participe la campionate. Dar, pe termen lung, obiectivele lui Nathalie merg mult mai departe.

,,Există o echipă numită ,,Mission Possible” – fără legătură cu Mission Motorsport – din care fac parte toți utilizatorii de scaune rulante cu leziuni ale coloanei vertebrale. Ei au concurat în cursa ,,Dubai 24 Hours” din acest an, iar eu am fost acolo să-i susțin. Aceștia își doresc să concurez alături de ei, ceea ce ar fi fantastic. Ambiția mea cea mai mare este să obțin licența internațională. Le-am văzut reacțiile când au trecut linia de sosire și m-am gândit că vreau să simt și eu ceva similar”, a povestit Nathalie.

Nathalie este mândră de ceea ce a obținut până acum – și pe bună dreptate deoarece ea a devenit singura femeie din lume tetraplegică care conduce mașini de curse. Însă ceea ce o însuflețește pe Nathalie cel mai mult este sentimentul de eliberare pe care i-l dă cursa.

,,Când ești pe pistă cu șoferi sănătoși, nu mai ești un utilizator de scaun rulant, ci un alt concurent. Simți libertatea după care ai tânjit atâta timp „, a spus ea. Vrei să fii văzut ca o persoană, nu o persoană cu dizabilități „.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.