Luni, 17 octombrie, 2022, Consiliul Național al Dizabilității din România, în parteneriat cu Asociaţia Ability Hub, a desfăşurat, în cadrul Ability Club, o dezbatere despre problemele presante ale persoanelor cu dizabilităţi. Evenimentul a avut loc în stațiunea Băile Olănești, județul Vâlcea, și a reunit reprezentanți ai asociațiilor și ai organizațiilor […]
Etichetă: dezbatere
Dezbatere despre problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi din România și din Ucraina, desfășurată în cadrul Ability Club
Joi, 29 septembrie, 2022, Consiliul Național al Dizabilității din România, în parteneriat cu Asociaţia Ability Hub, a organizat, în cadrul Ability Club, în format hibrid, o dezbatere despre problemele importante ale persoanelor cu dizabilităţi, în contextul socio-economic actual. La eveniment au participat două zeci și unu de persoane cu dizabilităţi […]
Asigurarea de platforme și servicii digitale accesibile pentru persoanele cu dizabilități
Grupul Renew Europe din Parlamentul European, cu sprijinul Forumului european pentru persoanele cu dizabilități (EDF), a organizat miercuri, 8 decembrie 2021, o dezbatere cu privire la asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, în calitate de consumatori de servicii și platforme digitale, prin Legea privind serviciile digitale (DSA). Evenimentul online a reunit […]
„Învățământul online, o alternativă la abandonul școlar”
Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) a organizat miercuri, 17 noiembrie 2021, în intervalul orar 10 – 12.00, dezbaterea cu tema „Învățământul online, o alternativă la abandonul școlar”, prin intermediul platformei zoom. Evenimentul face parte din campania Spun „Nu” instituționalizării! În cadrul acestei dezbateri, s-au căutat soluţii la întrebări […]
„Accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de sănătate, de la nevoi la realitate”
Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România a organizat vineri, 22 octombrie 2021, în intervalul orar 11.30 – 14.00, dezbaterea cu tema „Accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de sănătate, de la nevoi la realitate”, prin intermediul platformei zoom. Evenimentul face parte din campania Spun „Nu” instituționalizării! În cadrul dezbaterii, Consiliul […]
,,Sărăcia veniturilor în rândul persoanelor cu dizabilități”
Consiliul Național al Dizabilității din România, în parteneriat cu Asociația „Ridică-te și umblă”, a organizat dezbaterea cu tema „Sărăcia veniturilor în rândul persoanelor cu dizabilități”, miercuri, 6 octombrie 2021, interval orar 11.30 – 14.00, prin intermediul platformei zoom. Evenimentul face parte din campania Spun „Nu” instituționalizării! La dezbatere au participat […]
Spun „Nu” instituționalizării, campanie desfășurată cu scopul de a identifica soluții de îngrijire în familie pentru persoanele cu handicap grav
Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) și Asociația Distroficilor Muscular din România au lansat campania Spun „Nu” instituționalizării, joi, 10 iunie 2021, în intervalul orar 12.00 – 13.30, prin intermediul platformei zoom. Campania își propune o serie de dezbateri, desfășurate cu scopul de a identifica soluții de îngrijire în […]
Raluca Turcan: Avem doar 3 600 de asistenți sociali, în condițiile în care necesarul ar fi de 12 000
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) vor pune în curând bazele acreditării ocupaţiei de analist comportamental, care oferă servicii în sprijinul familiilor ce au copii cu probleme de sănătate mintală, a anunțat, luni, ministrul de resort, Raluca Turcan, pe […]
Săptămâna Guvernării Deschise: Digitalizarea incluzivă. Abordări practice și aplicate pentru accesibilizarea instrumentelor digitale
Săptămâna Guvernării Deschise (Open Government Week) este o acțiune anuală ce are loc la nivel global, fiind inițiată și promovată de Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă. Aceasta reprezintă un apel la acțiune pentru transformarea modului în care guvernele interacționează cu cetățenii și le deservesc interesele. În acest an, Open Government Week […]
Dezvoltarea serviciilor sociale rurale și sprijin pentru copii și vârstnici prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027
Luni, 16 noiembrie, a avut loc dezbaterea ,,Banii europeni schimbă vieți! Dezvoltarea serviciilor sociale rurale și sprijin pentru copii și vârstnici prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială”, transmisă live pe facebook. Întâlnirea online a deschis cea de-a doua serie de dezbateri publice organizate de Ministerul Fondurilor Europene în procesul […]