Autor: Lavinia Elena Niculicea

Ziua Conştientizării Bolii Batten

În fiecare an, în data de 9 iunie este marcată Ziua Conștientizării Bolii Batten, boală neurodegenerativă rară, care afectează copiii. Cu prilejul Zilei Conştientizării Bolii Batten, Palatul Parlamentului, Palatul Cotroceni, Primăria sector 2 şi fântânile din centrul Capitalei au fost iluminate, marți, începând cu ora 21:00, în turcoaz (culoarea bolii Batten), […]

Proiect unic în România, dedicat copiilor cu nevoi speciale de îngrijire stomatologică

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, prin Facultatea de Medicină Dentară, face parte dintr-un consorţiu internaţional care a dezvoltat, în premieră, proiectul OSCAR (Oral Special Care Academic Resource), dedicat copiilor cu nevoi speciale de îngrijire a sănătății oro-dentare, a anunțat UMF „Carol Davila”. Proiectul este inițiat și […]

Ministrul Muncii a anunțat măsurile de sprijin pentru scăderea șomajului până la sfârșitul anului

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a susținut, miercuri, o conferință de presă privind măsurile active adoptate de Guvern pentru revenirea pieței muncii. Violeta Alexandru a afirmat că Ministerul Muncii a făcut plăţi de circa 2,8 miliarde de lei pentru aproximativ 1,8 milioane de angajaţi şi profesionişti aflaţi în […]

Impactul pandemiei de COVID-19 asupra persoanelor cu dizabilități

În data de 30 aprilie, Intergrupul pentru problematica persoanelor cu dizabilități din cadrul Parlamentului European, împreună cu Forumul european pentru persoane cu dizabilități (EDF), au organizat o întâlnire online privind impactul pandemiei de COVID-19 asupra persoanelor cu dizabilități. Scopul reuniunii a fost acela de a asculta organizațiile persoanelor cu dizabilități și de a dezbate […]

România tot mai aproape de un vaccin împotriva coronavirusului, care se va administra intranazal, sub formă de picături sau prin pulverizare

Miercuri, Centrul de cercetare OncoGen din Timișoara a transmis, printr-un mesaj postat pe Facebook, că a semnat un parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” pentru a dezvolta un posibil vaccin împotriva coronavirusului. „Centrul OncoGen a semnat un acord de colaborare cu Institutul Cantacuzino, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară […]

A fost lansat programul de finanțare ,,Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19”

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman, din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, a lansat în consultare publică ghidul „Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19”. Obiectivul general al proiectului este creșterea calității vieții și combaterea situațiilor de risc și vulnerabilitate pentru persoanele vârstnice și cu dizabilități, izolate la […]

Fundația Orange lansează primul e-book „Lumea prin Culoare și Sunet”

Tehnologia oferă oamenilor șansa la integrare socială și o viață independentă. Din anul 2012, Fundația Orange, împreună cu organziațiile guvernamentale non-profit partenere, promovează accesibilizarea cu ajutorul tehnologiei și sprijină incluziunea persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz, prin intermediul programului „Lumea prin Culoare și Sunet. De curând, Fundația Orange […]

Recomandările EDF privind măsurile de ieșire din criză, pentru asigurarea serviciilor de transport, în contextul pandemiei de COVID-19

Pandemia cazuată de coronavirus și măsurile de izolare au lovit din greu viețile oamenilor, în mod deosebit ale persoanelor cu dizabilități. Acest lucru s-a produs, în mare parte, din cauza faptului că guvernele din Europa au ignorat persoanele cu dizabilități și nevoile acestora, în aproape toate domeniile vieții publice și […]