Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) a demarat selecţia publică de proiecte cu finanţare nerambursabilă, destinată organizaţiilor şi asociaţiilor care acţionează în domeniul social. ,,A fost demarată prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București selecția publică […]
Lună: iunie 2022
Cea de-a cincisprezecea sesiune a Conferinței statelor părți la Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități
Cea de-a cincisprezecea sesiune a Conferinței statelor părți la Convenția privind drepturile persoanelor cu dizibilități (COSP 15) a avut loc la sediul ONU, New York, în perioada 14-16 iunie, 2022. COSP 15 s-a desfășurat în acest an în format fizic și a avut ca temă: ,,Construirea unor societăți participative și […]
Curtea de Conturi Europeană desfășoară în România audit de performanță privind egalitatea de șanse pentru persoanele cu dizabilități
Miercuri, 15 iunie, 2022, preşedinta Consiliului Naţional al Dizabilității din România (CNDR), doamna Daniela Tontsch, și-a exprimat viziunea asupra situației persoanelor cu dizabilități din România la solicitarea Curții de Conturi Europene, o instituție a Uniunii Europene care este auditorul extern al Comisiei Europene. La întâlnire a participat și doamna Claudia […]
Un tratament nou pentru pacienţii cu leziuni vertebro-medulare
Autor: Ali Anis Un studiu recent a descoperit că șoarecii afectați de leziuni sau traumatisme care afectează coloana vertebrală își pot restabili mișcarea, prin inginerie genetică. Oamenii de știință implicați în acest studiu spun că această descoperire poate ajuta pacienții paraplegici și tetraplegici să meargă din nou, potrivit site-ului american […]
CFR asigură asistență gratuită persoanelor cu dizabilități
CFR Călători anunță că persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii de asistență gratuite. ,,Pentru persoanele cu mobilitate redusă (PRM), CFR Călători asigură gratuit, în anumite staţii şi în anumite trenuri în trafic intern şi internaţional, următoarele tipuri de servicii: Asistenţă în staţiile de plecare, de destinaţie şi în staţiile de schimbare a […]
Castelul Bran, o destinație potrivită și pentru persoanele cu dizabilități
Autor: Daria Hanțiu Conform datelor Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD), în România trăiesc peste 800.000 de persoane cu dizabilități. Un număr destul de mare într-o țară cu puține locuri turistice sau de agrement destinate acestora. În ciuda faptului că nu avem aceleași resurse, posibilități și facilități pentru persoanele […]
Tot ceea ce trebuie să știi despre protezele mamare
Autor: Emanuela Bragadireanu Cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer la femei. Majoritatea femeilor diagnosticate au peste 50 de ani, dar chiar și cele mai tinere femei pot dezvolta acest tip de afecțiune malignă. Statisticile arată că, în medie, una din zece femei este diagnosticată cu o […]
O nouă speranță pentru pacienții cu distrofie musculară Duchenne vine din Canada
Autor: Ali Anis Aproximativ 45% dintre pacienții cu boli neuromusculare ereditare ar putea beneficia de un nou „cocktail” de medicamente, care este în curs de dezvoltare la Universitatea din Alberta, potrivit ultimelor cercetări publicate în luna februarie din acest an în ,,Proceedings of the National Academy of Science” (PNAS). Acest […]
Românii cu dizabilități vor avea acces la mai multe servicii medicale de reabilitare medicală, decontate de CNAS
Persoanele cu dizabilități din România vor avea acces la mai multe servicii medicale de reabilitare medicală, decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), a anunțat, miercuri, Societatea Română de Reabilitare Medicală (SRRM), cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la înființare. Potrivit sursei citate, în urma […]
Ce sunt ciorapii compresivi și la ce ajută?
Autor: Daria Hanțiu Ciorapii compresivi sunt ciorapi medicinali, realizați dintr-o țesătură strânsă, special concepută pentru a ajuta la prevenirea apariției și a protejării împotriva evoluției ulterioare a tulburărilor venoase, a trombozei, a varicelor etc. Acești ciorapi medicinali ameliorează durerile de picioare și gambe, îmbunătățesc circulația sanguină calmând picioarele obosite și […]