Andra Dincă este o fetiță sensibilă, în vârstă de 12 ani, cu un interior prea plin, pe care și-l exteriorizează scriind povești și poezii. Este un suflet ales de Dumnezeu, pentru a ne arăta că într-un trup mic, fragil, poate exista un suflet mare și plin de dragoste. Andra și-a […]
Autor: Lavinia Elena Niculicea
Cristian Mureșanu: Având sindrom Asperger moderat, mintea mea e configurată altfel, aşa că îmi caut soluţiile prin metodologia ştiinţei
Autor: Lavinia Elena Niculicea A trecut un an de la începutul pandemiei, iar gândurile mele şi ale multor telespectatori au revenit la jurnalistul de ştiinţă Cristian Mureşanu, producătorul serialului ,,Ştiinţă şi Cunoaştere” de la TVR Cluj. Întrucât au trecut mai bine de doi ani de la ultimul nostru interviu, am […]
Ziua Mondială a Asistenţei Sociale: Eu sunt pentru că noi suntem – Consolidarea solidarității sociale și a conectării globale
Ziua Mondială a Asistenţei Sociale este sărbătorită, în fiecare an, în a treia zi de marţi a lunii martie. În această zi, asistenţii sociali din întreaga lume desfășoară activități prin care promovează drepturile fundamentale ale omului și familiarizează publicul larg cu avantajele demersurilor sociale. Data de 16 martie 2021 este ziua în […]
Aplicație gratuită pentru persoanele cu deficiențe de vedere, pusă la dispoziție de Primăria Sectorului 1
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat că, începând de luni, 15 martie, persoanele cu deficiențe de vedere vor putea beneficia de o aplicație gratuită, care poate fi descărcată online pe telefon. Aplicația îi poate ghida, astfel încât aceștia vor putea merge fără însoțitor la Registratura Primăriei. ,,Persoanele cu deficiențe […]
A fost respinsă propunerea legislativă privind accesibilizarea
Miercuri, 10 martie, s-a votat Propunerea legislativă pentru completarea alin.(2) al art.96 din Legea nr.448/2006 republicată privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Propunerea legislativă, inițiată de doamna deputat PNL Claudia Boghicevici, a fost respinsă de către Camera Deputaților, cu 297 de voturi pentru, un vot contra și o […]
Raluca Turcan: România are nevoie de experţi în accesarea şi evaluarea datelor, o nouă profesie pe piaţa muncii
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunțat că vrea să introducă, pe piața muncii din România, o nouă meserie. Potrivit ministrului Muncii, România are nevoie de experţi în accesarea şi evaluarea datelor, o nouă profesie pe piaţa muncii care are nevoie de reglementare, iar autorităţile vor stabili standardele […]
A fost publicată noua Strategie europeană privind drepturile persoanelor cu dizabilități (2021-2030)
Comisia Europeană a publicat miercuri, 3 martie, Strategia europeană privind drepturile persoanelor cu dizabilități (2021-2030), o inițiativă ambițioasă care intenționează să abordeze diversele provocări cu care se confruntă persoanele cu dizabilități. Scopul strategiei este de a se asigura că persoanele cu dizabilități din Europa, indiferent de sex, rasă sau etnie, […]
Expoziția de fotografie ,,Rar înseamnă mulți, puternici și mândri”, acțiune prilejuită de cea de-a XIV-a Zi Internațională a Bolilor Rare
În fiecare an, în ultima zi a lunii februarie este marcată la nivel mondial Ziua Bolilor Rare. Cu prilejul celei de-a XIV-a ediții a Zilei Internaționale a Bolilor Rare, Asociația Rebeca Faith Hope Love anunță organizarea expoziției de fotografie ,,Rar înseamnă mulți, puternici și mândri”, ce poate fi vizitată în […]
Soluții locale pentru creșterea calității vieții persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA: implementarea recomandărilor HIV Outcomes de la nivel European în România
Pe 22 februarie, a avut loc dezbaterea online ,,Îmbunătățirea bunăstării și calității vieții persoanelor care trăiesc cu HIV prin combaterea stigmatului și discriminării”, eveniment organizat de FIPRA România, care a reunit experți din diferite domenii – medici, psihologi clinicieni, antreprenori sociali – persoane a căror întreagă carieră reprezintă dovada implicării […]
Mărțișoare cu zâmbete de la CONIL
Primăvara bate la ușă, ocazie potrivită de a face curățenie prin suflet și prin lucruri. Mărţişorul, o tradiție românească îndrăgită de mulți, este sărbătoarea care anunță începutul primăverii. Acesta reprezintă un mesager al bucuriei, al dragostei de viaţă, un simbol prin care oamenii îmbrăţişează renaşterea naturii. Totuși, pentru mulți oameni, […]