Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, vineri, că a plătit ajutorul pentru nou-născuţi datorat pe mai multe luni, dar că există în continuare restanţe. ,,Am plătit zilele trecute ajutorul pentru nou-născuți, pentru mai multe luni restante. În acest moment, avem restanțe la ajutorul pentru nou-născuți și ajutorul pentru […]
Autor: Lavinia Elena Niculicea
De Ziua Conștientizării Bolii Batten, Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz
Cu prilejul Zilei Conştientizării Bolii Batten, pe 9 iunie, de la 22.00, Palatul Parlamentului, Palatul Cotroceni, Palatul Victoria și fântânile din centrul Capitalei vor fi iluminate în turcoaz, culoarea bolii Batten, se arată într-un comunicat al Asociației Rebeca Faith-Hope-Love. La mijlocul lunii mai, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat o […]
Raluca Turcan: Avem doar 3 600 de asistenți sociali, în condițiile în care necesarul ar fi de 12 000
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) vor pune în curând bazele acreditării ocupaţiei de analist comportamental, care oferă servicii în sprijinul familiilor ce au copii cu probleme de sănătate mintală, a anunțat, luni, ministrul de resort, Raluca Turcan, pe […]
Minitaberele ,,Ridică-te și umblă” destinate persoanelor cu dizabilități
Începând cu 28 iunie vor fi reluate minitaberele la Centrul de activități ,,Ridică-te și umblă” Sinaia. În fiecare săptămână, de luni până joi, se vor organiza serii destinate persoanelor cu dizabilități, a anunțat echipa de organizare a Asociației ,,Ridică-te și umblă”. Potrivit sursei citate, chiar dacă centrul are o capacitate […]
Conferința Internațională Wings4Youth – Construim Punți, eveniment organizat cu scopul de a sprijini tinerii instituționalizați
Președintele ANDPDCA, doamna Florica Cherecheș, a participat, joi, 3 iunie, la Conferința Internațională Wings4Youth – Construim Punți, organizată de organizația non-guvernamentală Concordia, o asociație care de 30 de ani lucrează în sprijinul tinerilor, pentru a sprijini trecerea către o viață independentă a celor care vin din sistemul de protecție socială. […]
Copiii cu dizabilități vor beneficia de extinderea certificatului de încadrare în grad de handicap grav până la împlinirea vârstei de 18 ani
Camera Deputaţilor a adoptat joi, 3 iunie, în calitate de for decizional, un proiect de lege potrivit căruia copiii cu dizabilități vor beneficia de extinderea certificatului de încadrare în grad de handicap grav până la împlinirea vârstei de 18 ani, pe baza unor criterii bio-psiho-sociale specifice, în cazul în care […]
,,#Vreau #Pot să lucrez!”, eveniment organizat cu scopul de a crește procentul de angajare a persoanelor cu dizabilități
Ministerul Muncii și Consiliul Județean Sibiu au organizat, vineri, 28 mai 2021, la Sibiu, evenimentul ,,#Vreau #Pot să lucrez!”, cu scopul de a demara o campanie de conștientizare cu privire la integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități instituționalizate, precum și a celor neinstituționalizate. Peste 20 de angajatori din […]
Ioan Man: În fiecare zi am ceva de oferit și ceva de primit, și asta mă motivează cel mai tare să fiu, să știu, să vreau, să pot
Ioan Man, în vârstă de 36 de ani, este un talentat muzician, care nu s-a lăsat doborât de greutățile vieții, chiar dacă este nevăzător. El a absolvit liceul special pentru deficienți de vedere și Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima”, din Cluj-Napoca, secția Pedagogie muzicală. Ioan este compozitor, orchestrator și interpret […]
Irina Văcărean, președinta și fondatoarea Asociației Club Sportiv „Mereu Împreună pentru Oameni”, candidează pentru funcția de Președinte al Comitetului Național Paralimpic
Irina Văcărean, președinta și fondatoarea Asociației Club Sportiv „Mereu Împreună pentru Oameni”, și-a anunțat public dorința de a participa la alegerile care vor avea loc în data de 29 mai 2021, pentru funcția de Președinte al Comitetului Național Paralimpic. ,,Candidez pentru funcția de președinte al Comitetului Paralimpic Român, la alegerile […]
The Care Hub, centrul care oferă servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele cu dizabilități
Când calitatea vieții de zi cu zi sau viața socială vă este afectată de o dizabilitate, serviciile de însoțire și de îngrijire vă sprijină să trăiți independent și implicați activ în comunitate. The Care Hub este un centru care oferă servicii de îngrijire pentru vârstnici și persoane cu dizabilități, cum […]